Yoga Taoista (Daoyin, Tao Yin, Dao Yin etc) este fundamentul pe care au crescut tehnicile interne chinezești, principalul exponent actual fiind Qigong-ul. Rădăcinile Daoyin merg pana în preistorie, aceste tehnici provenind din străvechile ritualuri de divinație șamanica. Astfel nu ar trebui sa ne surprinda faptul ca majoritatea tehnicilor Qigong sunt create prin asimilarea lor cu elemente din natura (Cer, Pământ, Apa, Foc…) și cu mișcarea unor animale (Cocor, Tigru, Dragon, Țestoasa…). Aceste elemente sunt regăsite, în marea lor majoritate, în Taoism.

Taoism este transcrierea in sistemul Wade-Gilles, in vreme ce Daoism este transcrierea in sistemul Pinyin (cel oficial in China continentala din anii 70, de curand si in Taiwan).

Daoyin – Yoga Daoista – Qigong: un sistem de tehnici care desăvârșește fizic, energetic și spiritual. 

Curs Yoga Taoista – Daoyin – Qigong

Primele forme de Yoga Taoista apar în Huangdi Neijing – Scriptura Ezoterica a Împăratului Galben (2697–2597 DC). Aici apar, pentru prima data, termenii Yin și Yang, precum și „Teoria Celor Cinci Elemente”, principii pe care se bazează întreaga medicină tradițională chineză. Omul este privit ca un microcosmos, oglindire la scara a macrocosmosului.

Yoga Taoista / Daoyin, redenumită Qigong

In fapt, termenul Qigong a fost creat în 1948, din dorința autorităților chineze de a organiza toate curentele și școlile care practicau tehnici energetice de vindecare și cultivare a vieții. Sub acest nume se incearca popularizarea lui si dincolo de hotarele Chinei.

Beneficiile practicarii Daoyin

Toate tehnicile Daoyin (Qigong) au ca scop cultivarea energiei interne și echilibrarea energetica a organismului (unele tehnici au efect de sedare, altele de tonifiere), ajungându-se la o stare de sănătate fizica, de îmbunatățire a capacității cerebrale, dezvoltare a unor abilitați fizice, energetice și mentale deosebite.

Taoismul cultivă idea unificării omului cu Tao (întreaga manifestare), țel similar cu cel din Yoga (yoga însemnând „uniune”). Ambele trec de aspectul exercițiilor fizice și de respirație, scopul final fiind identificarea cu întreg Universul. Diferențele dintre Yoga Taoista (Chinezească) și Yoga Indiana sunt, pe de altă parte, notabile la nivelul formelor; în vreme ce Yoga Indiana este predominant axată pe posturi statice si concentrare pe chakre sau nadisuri, cea Taoistă este mai degrabă fluida, cu mișcări lente și conștiente, ca o curgere de apă. Sub aspect tehnic, posturile din Yoga indiana n-au absolut nicio legatura cu Yoga Taoista. Yoga Taoista nu inseamna asanas executate pe fond sonor chinezesc. Insa, dincolo de formă, cele doua yoga sunt același spirit, exprimat diferit.