Lectii Qigong pentru incepatori – Stilul Gongong
Curs Qigong ONLINE (Zoom Meeting)
Susținut de O
(Ovidiu Pescărașu)
Cursuri Qigong in SALĂ
(București)
Cursurile în sală, săptămânale, sunt accesibile celor care frecventează cursurile online (cursurile sunt in așa fel structurate încât se predau online exercițiile (teorie și formă), urmând ca in sală sa fie finisate si corectate).
Cursurile private sunt disponibile pentru cazuri speciale, cât și pentru cei care vor să aprofundeze anumite tehnici.
Cei care doresc să se înscrie la oricare dintre cursuri, sunt rugați:
1 – să citească în întregime informația de pe aceasta pagină
2 – să parcurgă cartea material de curs (poate fi împrumutată, în cazul în care potențialul cursant nu consideră oportună achiziția)
3 – să completeze formularul de mai jos
*
Respirație conectată la mișcări, emoții și atitudine – pentru racordarea la energia universală și pentru readucerea ființei într-o stare de echilibru, pe baza Teoriei Celor Cinci Elemente si Principiului Yin – Yang.
Este recomandat ca participarea la cursurile Gongong Qigong să se facă după parcurgerea suportului de curs “Yoga Daoistă – Qigong Pentru Începători Și Avansați”.
Suportul de curs este disponibil online, livrare prin curier AICI, sau se poate ridica personal de la sala de practică din strada Jiului.
Înainte de a vă înscrie la cursurile regulate este indicat să participanți la câteva cursuri gratuite Gongong Qigong (online), care au loc vineri seara incepand cu ora 19:00.
Cei care au parcurs suportul de curs vor putea aplica pentru cursurile online regulate Gongong Qigong Online susținute în zilele de luni si joi, cu incepere de la orele 19:50, si la cursurile de Sala regulate, din zilele de duminica, orele 16:00.
*
Formular de inscriere la cursurile Gongong Qigong
*
In cadrul cursurilor regulate vor fi predate tehnici utile pentru liniștirea minții și echilibrarea energetică a întregului corp:
- eliminarea emoțiilor impure (furie, teamă, îngrijorare etc),
- creșterea încrederii în forțele proprii,
- îmbunătățirea echilibrului și coordonării,
- creșterea puterii de concentrare,
- tratarea dezechilibrelor organelor interne conform medicinei tradiționale chineze (ficat-vezica biliară, rinichi-vezica urinară, splina-stomac-pancreas, plamani-intestin gros, inima-intestin subțire),
- tratarea anxietății,
- tratarea atacurilor de panică
- importanța posturii corecte (exemplificări) (teorie+practică)
- importanța respirației (tehnici de respirație) (teorie+practica), cu aplicații directe asupra emoțiilor
- alinierea si echilibrarea coloanei vertebrale,
- managementul greutății corporale
- tehnici de colectare a energiei (Qigong-ul Inimii, Respirația Corporală) (teorie+practica)
- tehnici de cultivare și rafinare a energiei (Ba Duan Jin), cu aplicații directe asupra organelor interne
- importanța relaxării minții (meditație / concentrare / focalizare) (teorie+practică)
- importanța practicării Qigong
*
“În finalul călătoriei vei înțelege că tu ești și cel rău și cel bun, în egală măsură și în același timp. Atunci vei înțelege că lumina nu e diferită de întuneric și că adevărul este doar o minciună acceptată într-un sistem de valori potrivit ei.
Atunci vei fi în armonie cu întreaga manifestare și nemanifestare, vei fi vidul și întregul. Unitatea și infinitul vor fi cuprinse în tine.” – Prolegomene Gongong
*
Considerăm că acest format de inițiere Gongong Qigong este cel mai util, având în vedere că informația din suportul de curs poate fi consultată ulterior oricând, spre deosebire de un curs standard. În plus, informația prezentată în carte depășește cu mult pe cea care poate fi predată într-un singur curs pentru începători.
Suportul de curs este disponibil online, livrare prin curier, AICI.
Doresc Participarea la Curs Qigong
Dacă nu este momentul potrivit pentru tine, este în regulă. Vor fi susținute evenimente periodice, care îți vor fi oferite cu drag și considerație. Aboneaza-te la newsletter aici, pentru a le afla din timp! sau înscrie-te pe grupul Whatsapp în care aceste cursuri sunt avertizate.
Trecere în revista a suportului de curs qigong pentru începători






“Qigong-ul (Yoga Daoista) înseamnă măiestria lucrului cu propria energie, înseamnă liniște, tărie și flexibilitate a corpului și a minții.”
*
NOTA: Pentru participarea la acest curs este necesara o declarație pe proprie răspundere din care sa rezulte ca aveți capacitate de a susține un efort fizic de intensitate medie. Persoanele cu afecțiuni foarte grave ale coloanei vertebrale (hernii de diverse grade), cu hipertensiune arteriala sau cu probleme cardiace severe, nu pot participa. Doamnele însărcinate pot participa la cursuri doar până în luna a șasea de sarcină.
Acceptarea la curs se va face in urma unei evaluări a stării de sănătate.
Conferinta Online: Echilibrarea Energiei Sistemului “Splina – Stomac – Pancreas”
Conferință online via Zoom Meeting, susținută de Matei Cristescu (medic de medicină sportivă, cu specializare în acupunctură)
și completată cu nuanțe holistice de Ovidiu Pescăraşu.
Vineri 7 noiembrie, orele 20:00
În medicina tradițională chinezească, Splina este considerată fundamentul vieții după nastere, fiind responsabilă de digestie, transformarea și transportul substanțelor nutritive.
Când energia (Qi) a splinei devine slabă (din cauza alimentației necorespunzătoare, a îngrijorării sau a suprasolicitării) se acumulează umezeală și flegmă, care blochează circulația Qi-ului și care în timp poate duce, printre altele, la obezitate și patologii asociate (colon iritabil, gastrita cronică, sindrom de malabsorbție digestivă, diabet tip 2, depresie, oboseala, cancer etc).
Acces Liber
Datele de conectare vor fi postate, in preziua conferintei, pe grupul Whatsapp dedicat evenimentelor Gongong Qigong -> https://chat.whatsapp.com/HW3qPBKDVlUEyj8uzG8J4V?mode=wwt
Cursuri Autoaparare Femei Bucuresti
Tehnici simple si eficace, usor de asimilat, usor de pus in aplicare pe strada. Cursurile de autoaparare pentru femei sunt bazate pe lucrul cu arme albe, arme care vor echilibra din start balanta de forte. Fara o arma, este improbabil ca o femeie sa poata rezista atacului violent al unui barbat, insa o taietura a bratului este foarte probabil sa incheie conflictul instantaneu.
Antrenamentele vor intari mintea si trupul, vor creste si cultiva energia interna, vor tinti obisnuirea omului cu contactul fizic la orice nivel, cu agresiunea posturala si chiar cu cea verbala. Este foarte important ca omul sa aiba reactii rapide, fara blocaje, iar asta se poate realiza doar prin antrenament. Respiratia va avea un loc foarte important in cadrul cursului, fiindca este crucial ca modul in care respiram sa fie relaxat si natural. Evident ca va exista si partea cu tehnici de autoaparare, selectia lor facandu-se pe baza eficacitatii si supletii. Este normal sa fie asa, fiindca siguranta corpului fizic induce o stare de confort mental. Tehnicile qigong vor completa si echilibra energetic intregul ansamblu.
Pentru inscrieri la cursurile de autoapărare din Bucuresti
In cadrul cursurilor de autoaparare organizate in Bucuresti, vor fi abordate tehnici self defense cu arme clasice (cutit, brici, box de lupta, baston scurt) sau improvizate, arme de natura sa elimine diferenta de forta in raportul dintre femei si potentiali atacatori. In cadrul acelorasi cursuri vor fi predate tehnici aplicabile in zonele vitale, cu efect descurajant imediat.
Importanta aspectului psihologic este determinanta in gestionarea conflictelor, ca atare vor fi predate si tehnici de respiratie pentru linistea si claritatea mintii.
Cursurile sunt predate de Ovidiu Pescarasu – 5 DAN karate Goju-Ryu, 1 DAN Tai-Jitsu, absolvent al Scolii Nationale de Antrenori, sectia Arte Martiale.
Intreaga viata a unei fiinte obisnuite se desfasoara intre agresiuni si reactii la agresiuni, fie ele ale mediului, fie ale celorlalte fiinte care o inconjoara. Evident, sunt percepute ca agresiuni reale doar cele care depasesc un anumit prag de suportabilitate fizica si psihica, peste acel prag declansandu-se o alarma interioara, urmata de frica.
La persoanele mai sensibile, care percep mult mai acut presiunile externe, numarul agresiunilor resimtite devine mult mai numeros, fiindca pragul de alerta este foarte jos. La aceste persoane apar tulburari comportamentale si respiratorii, in ultima faza fiind afectat si corpul fizic. Cel mai sigur tratament impotriva anxietatii consta in cresterea energiei interne, adica a puterii de a face fata permanentelor provocari exterioare, precum si marirea capacitatii de control asupra acestei energii, dar si asupra emotiilor de orice tip.
Un om liber este, in primul rand, puternic psihic.
– degeaba inveti o suta de tehnici self-defense daca in momentul atacului esti inghetat si fara reactie
– degeaba scrii in fiecare zi, pe facebook, ce frumoasa si minunata e lumea, multumind cerului ca existi, daca atunci cand ti se fura portofelul te amarasti de parca viata ta ar depinde de cateva sute de lei; banul da o falsa senzatie de siguranta, iar disparitia lui duce la frica
– degeaba iubesti drepturile omului si pretinzi sa fii respectat, daca atunci cand iti pierzi slujba esti cuprins de frica zilei de maine; te comporti ca un sclav
Oamenii traiesc reactiv pentru ca le e frica de ce s-ar putea intampla daca nu ar reactiona corespunzator. Viata traita in felul acesta nu le mai apartine, totul devine determinat de lumea exterioara; sunt niste marionete ale hazardului.
Invatand sa elimini frica fizica, sau cel putin sa o mentii la un nivel controlabil, incepi sa simti ce inseamna o viata fara stress, incepi sa respiri in voie si relaxat. Inveti sa lasi agresiunile de orice fel sa alunece pe langa tine, fara ca ele sa te influenteze in vreun fel. In fapt, inveti sa traiesti, fiindca viata omului obisnuit este o continua lupta pe terenul altcuiva, un cosmar din care unii nu se trezesc nici macar atunci cand dorm.
Este o abordare total neortodoxa si cursul va fi destul de solicitant fizic si psihic, in mod cert nu va fi pentru oricine; unii sunt atat de obisnuiti cu viata “normala”, plina de “siguranta” exterioara, incat nici macar nu-si doresc altceva, iar altii pur si simplu nu-si dau seama ca teama e termenul care le guverneaza existenta.
Cursul va fi pentru cei care doresc cu adevarat sa treaca dincolo de pragul atitudinii tematoare in fata provocarilor vietii, pentru cei care sunt suficient de deschisi la minte astfel incat sa sparga barierele gandirii conventionale, impuse de societate, pentru cei care vor sa devina regizori in loc de figuranti ai propriilor vieti.
Acestora ma simt obligat sa le dezvalui ca duritatea vietii e rodul propriei atitudini.
Intrebarile care dau titlul articolului sunt intrebari pe care si le poate pune (aproape) oricine. Desigur ca poate parea desuet sa practici o arta martiala in vremurile in care jandarmii si politistii patruleaza pe la toate colturile de strada, si poate parea inutil in cazul in care te intalnesti cu un campion de box in parcare, sau cu un clan de “coloured” ninja pe strazi laturalnice, dar va asigur ca asta nu e optica potrivita.
De ce?
In primul rand, tehnicile de autoaparare (cel putin cele din scoala Gongong) provin din artele martiale asiatice traditionale, intr-o abordare mai fluida, ca atare sunt axate, in primul rand, spre dobandirea unui echilibru la nivel fizic si psihic, echilibru care da nastere unui individ ce poate face fata unor provocari externe infinit mai bine decat un neinstruit. E adevarat ca in antrenamente sunt cuprinse si tehnici de pumn provenite din box si alte arte martiale moderne (boxul vestic are cea mai fluida si eficienta abordare a loviturii cu pumnul), dar tehnicile sunt integrate in acelasi sistem.
In toate tehnicile Gongong, ECHILIBRUL este principalul actor.
Mai direct exprimat, scopul nu este sa ajungi o bestie care invineteste ochi si rupe brate in spatele blocului, chiar daca esti provocat. Asa cum am mai scris, atitudinea practicantului Gongong descurajeaza la nivel de intentie potentialii atacatori, potentialul conflictul fiind aplanat inainte de a se declansa.
Este foarte important sa intelegem ca provocare externa nu inseamna neaparat un atac al unui infractor. Practicand Gongong poti schimba modul in care reactionezi la orice fel de stimuli externi, spre exemplu:
- poate imbunatati modul in care cazi atunci cand aluneci pe gheata, in asa fel incat sa nu-ti rupi oasele
- poate schimba felul in care reactionezi in cazul unui cutremur, pastrarea echilibrul fizic si emotional, adoptarea instantanee a unor pozitii optime etc
- poate imbunatati tehnica pentru alte sporturi (spre exemplu alergarea sau inotul), chiar daca luam in calcul doar modul in care inveti sa respiri si sa-ti simti corpul
- te poate face sa te misti natural si cursiv, nu dezarticulat; putini dintre oameni s-au privit intr-o filmare in care li se intampla ceva neprevazut, caz in care marea majoritate reactioneaza cel putin contraproductiv din toate punctele de vedere
- cel mai important este ca te va face sa ai incredere nemarginita in tine, fiindca vei sti ca poti face fata oricarei provocari exterioare, nu prin forta bruta ci prin actiune in armonie cu intreaga manifestare
Asupra ultimului punct trebuie insistat putin, ca sa nu ramaneti cu impresia ca se refera la zambetul tamp si “fericit” marketat de majoritatea scolilor in care oamenii isi cumpara dezvoltarea personala. Trebuie inteles ca orice conflict inseamna o ruptura in armonia existentelor, care se aplaneaza prin anihilarea celuilalt, prin absorbtia energiei impure, sau prin prevedere.
O intentie criminala poate fi anihilata fizic, printr-o violenta care sa reduca la zero potentialul atacator, sau prin devierea manipulativa a intentiilor potentialului atacator. Niciun animal de prada nu ataca atunci cand detecteaza ca potentiala prada emite semnale de siguranta, care arata ca se simte mai puternica decat el.
Cand mintea ta e in echilibru, corpul o urmeaza in atitudine, si orice potential factor disturbant (atacator) este descurajat.
Echilibrul poate fi atins doar prin armonizarea propriei existente cu exteriorul, indiferent ce ar insemna acest exterior. Echilibrul ultim este destul de dificil de atins, acesta insemnand o unire perfecta intre minte si trup, intre interior si exterior, dar putem incerca sa ne apropiem cat mai mult de el, beneficiile fiind extraordinare.
In concluzie, articolul a fost scris pentru a clarifica ce vrea Gongong prin qigong si artele martiale predate sub forma de autoaparare, dar si ce nu sunt aceste cursuri.
Am scris mai sus ce urmareste; ce nu, sintetizam in cele ce urmeaza:
- nu sunt cursuri care se adreseaza celor care vor sa loveasca tare cu pumnii, coatele si picioarele, desi practicantii vor dobandi si aceasta abilitate
- nu sunt cursuri care sa tinteasca spre dobandirea unor capacitati paranormale (considerate copilaresti de catre mine), desi practicantii pot atinge si asemenea stadii in urma unei practici asidue
- nu se urmareste o spalare a creierului si indoctrinarea cu idei din filozofia orientala, dar tinta ultima este deschiderea mintii si observarea realitatii dintr-o diversitate de unghiuri, urmata de integrarea perfecta a practicantului in aceasta realitate, aspect mai putin familiar in civilizatia vestica
Nimic nu te poate dezechilibra atunci cand esti parte din curgerea universului, fiindca atunci esti parte din echilibrul primordial.
Poate ca multi dintre voi s-au intrebat, cel putin odata in viata, de ce unora nu li se intampla nimic pe strada sau in locuri rau famate, in vreme ce altii par a atrage raufacatorii ca un veritabil magnet. Raspunsul ne va conduce catre cele mai bune tehnici de autoaparare pentru femei sau barbati, tehnici care vizeaza perioada premergatoare potentialului atac, perioada in care raufacatorii isi aleg victima.
Tehnici de autoaparare pentru femei, aplicabile inainte de conflict
Trebuie sa intelegem dintru inceput ca prevenirea unor potentiale atacuri este intotdeauna si pentru oricine (indiferent cat de puternic sau bine pregatit este in orice stil de lupta) cea mai sigura si sanatoasa cale de urmat. Urmand aceasta linie trebuie sa revenim la problematica primului paragraf: cum isi aleg raufacatorii potentialele victime sau victimele potentialii raufacatori? Jocul de cuvinte nu este gratuit, vom vedea in continuare ca, in fapt, victima atrage involuntar atacul.
Oricare atacator analizeaza rapid probabilitatea succesului unui atac in functie de trei factori decisivi: lipsa martorilor, potentialul de rezistenta al victimei si posibilitatea de a fi indentificat. Raufacatorii sunt obisnuiti cu strada, cu o viata in permanent pericol, ca atare sunt mult mai sensibili la semnalele pe care potentiala “prada” le emite.
Din considerente lesne de inteles, oricare pradator alege intotdeauna victima din randurile elementelor aparent mai slabe (nu neaparat femei), iar evaluarea se face in functie de semnalele pe care aceasta le emite. Ca atare, cade “in sarcina” oricarui individ sa convinga atacatorul, prin semnale comportamentale, ca NU este indicat sa fie ales ca tinta.
Un studiu facut in anii ’80 in SUA (tara in care criminalitatea este la ea acasa) a analizat in amanunt tacticile pe care raufacatorii le aplica inainte de atac. Studiul a fost condus de Betty Grayson si Morris I. Stein, doi psihologi specializati in criminalistica si a constat intr-o serie de filmari ale unor persoane obisnuite mergand pe strada, aratate unor condamnati pentru acte de violenta. Detinutii trebuiau sa indice ce victime ar fi ales dintre cei filmati.
Rezultatele au fost uimitoare, reveland faptul ca alegerea victimelor nu se bazeaza pe sexul sau varsta acestora, ci mai degraba pe limbajul corpului potentialei victime. Nu conteaza ca sunteti femeie sau barbat, copil sau batran, conteaza ce inspirati atacatorului.
Tehnici de autoaparare pentru femei, care nu necesita forta excesiva
Pentru inscrieri la cursurile de autoapărare din Bucuresti
Condamnatii au subliniat urmatoarele criterii in urma carora au ales victimele:
Postura: persoanele care umbla cu umerii cazuti, sau aplecati in fata, au fost alesi in detrimentul celor care tineau barbia sus in timpul mersului.
Privirea: Cei care evita contactul vizual au fost alesi ca victime datorita impresiei de preocupare si neatentie. Contactul vizual direct si natural inspira incredere in sine.
Marimea pasilor: Cei care se deplasau cu pasi mici sau exagerat de largi, alaturi de cei care isi tarau picioarele sau le schimbau in mers au fost selectati ca potentiale tinte ale atacurilor.
Viteza de deplasare: Cei care mergeau foarte lent fara un motiv anume, dar si cei care mergeau foarte repede, ca si cand s-ar fi simtit inconfortabil, au fost alesi ca victime, in opozitie cu cei care paseau natural si degajat.
Fluiditatea: Cei care aratau stangaci in miscari erau alesi, in opozitie cu cei care pareau a pluti relaxat in timp ce se miscau.
Impresia de unitate: Cei care balansau haotic bratele in timpul mersului au fost selectati ca victime, in detrimentul celor care se miscau centrat, coordonat si echilibrat.
Dupa citirea celor de mai sus, probabil veti gasi si explicatia aparitiei acestui articol, care trateaza tehnici de autoaparare preventiva, pe un website dedicat qigong-ului. Cursantilor Gongong le este obstinant repetata tinta practicii de qigong: relaxare, echilibru, integrare naturala in spatiu-timp. Cu adevarat putem afirma ca practicantul de qigong devine o tinta improbabila pentru atacurile raufacatorilor.
In cursurile de autoaparare Gongong sunt combinate tactici de descurajare precum si tehnici simple dar extrem de eficace in respingerea oricarui tip de atac, bazate pe atitudinea Gongong. Indiferent de masivitatea atacatorului, o tehnica rapid si bine executata poate rezolva situatia. Daca tehnica este ajutata de o arma usor de folosit, precum cutitul, sansele unei femei de a scapa nevatamata din orice fel de atac se apropie de 90%.
Sa nu uitam niciodata ca orice actiune in armonie cu universul (adica bazata nu pe forta fizica ci pe integrare, echilibru si naturalete) are sanse de izbanda infinit multiplicate. O arma pe care o stapanim ne ofera o siguranta de sine care poate descuraja inainte ca lupta sa inceapa.
Daca nu-ti este frica de atacuri, inseamna ca nu-ti este frica de durere.
Daca nu-ti este frica de adversar, inseamna ca nu-ti este frica de moarte.
Cand nu-ti este frica de durere si nici de moarte, respiratia se calmeaza si mintea devine clara; esti intr-adevar liber.
Qigong pentru Slăbit – Reglarea Metabolismului
Reglarea metabolismului prin exerciții Qigong
București – septembrie 2025
În cadrul cursului de Qigong pentru reglarea metabolismului vor fi analizate deficiențele și dezechilibrele datorită cărora apar dereglările metabolice generatoare de greutate în exces sau deficit, precum și exerciții care reglează acest sistem și corpul revine la forma și greutatea optimă.
Vor fi abordate:
– importanța respirației corecte în managementul greutății corporale
– importanța alimentației corect alese și corect consumate (teorie+practică)
– exerciții de respirație pentru slăbit
– tehnici de energizare a splinei și răcorire a stomacului
– exerciții energetice specifice pentru hrănirea si deblocarea splinei și pancreasului
Cursul este predat de Ovidiu Pescarasu.
Datorită capacității reduse a sălii de practică, precum și specificității exercițiilor, vor fi doar 6 locuri disponibile. Cursul va dura aproximativ 2 ore.
Participare = 150 lei / persoana (include cartea suport de curs)
Vă rugam sa trimiteti obligatoriu urmatoarele date, odata cu mesajul de intenție / participare la curs:
– prenume nume
– varsta
– greutate
– inaltime
– probleme de sanatate cunoscute
– motivatie participare la curs
NOTA: Pentru participarea la acest curs este necesara o declaratie pe proprie raspundere din care sa rezulte ca aveti capacitate de a sustine un efort fizic de intensitate medie. Persoanele cu afectiuni foarte grave ale coloanei vertebrale (hernii de diverse grade), cu hipertensiune arteriala sau cu probleme cardiace severe, nu pot participa. Acceptarea la curs se va face in urma unei evaluari a starii de sanatate.
Qigong pentru ficat, tendoane, vezică biliară, ochi
București – 13 iulie 2025, ora 15:30
Qigong pentru ficat, vezică biliară, tendoane, ochi
Echilibrare si Energizare
În cadrul cursului va avea loc o prezentare teoretică susținută de Matei Cristescu, medic sportiv specializat în medicină tradițională chinezească. Prezentarea va avea ca puncte principalele teoria Yin Yang și Teoria celor 5 elemente.
Partea practică va fi coordonată de Ovidiu Pescărașu și va consta în exerciții dedicate echilibrării și energizării acestui tip de energie care, dezechilibrat, pe lângă afecțiuni ale ficatului, tendoanelor, scăderea capacității vizuale, duce la stări de intoleranță, furie, gelozie.
Datorită capacității reduse a sălii de practică, precum și specificității exercițiilor, vor fi doar 6 locuri disponibile. Cursul va dura aproximativ o oră și jumătate.
Cursul in sine este gratuit, închirierea salii costa 50 lei / persoana.
– prenume nume
– vârstă
– greutate
– înălțime
– oraș de domiciliu
– probleme de sănătate cunoscute
– motivație participare la curs
NOTA: Pentru participarea la acest curs este necesara o declaratie pe proprie raspundere din care sa rezulte ca aveti capacitate de a sustine un efort fizic de intensitate medie. Persoanele cu afectiuni foarte grave ale coloanei vertebrale (hernii de diverse grade), cu hipertensiune arteriala sau cu probleme cardiace severe, nu pot participa. Acceptarea la curs se va face in urma unei evaluari a starii de sanatate.
Cursuri Qigong private – online sau în sală
Cursurile private pot fi susținute oricând în timpul săptămânii, online sau în sala de pe strada Jiului nr 69, București.
Pentru stabilirea oricărui tip de curs privat este necesar ca în prealabil să fie parcurs suportul de curs (disponibil aici).
Qigong pentru Coloana Vertebrala – Curs Echilibrare si Energizare
Qigong pentru Coloana Vertebrala
Echilibrare si Energizare
București – 15 iunie 2025, ora 15:30
În cadrul cursului de Qigong pentru Coloana Vertebrala vor fi analizate deficiențele posturale și dezechilibrele datorită cărora apar probleme ale coloanei vertebrale.
Vor fi abordate:
– importanța posturii corecte (teorie+practică)
– tehnici de energizare a coloanei vertebrale (“Colectarea de Energie prin Mișcări Asemănătoare Larvei”, “Dragonul Înoată spre Lumină”, forme din “Ba Duan Jin“, forme din “Yi Jin Jing”)
– exerciții energetice specifice pentru hrănirea si deblocarea coloanei vertebrale.
Cursul este predat de Ovidiu Pescarasu.
Datorită capacității reduse a sălii de practică, precum și specificității exercițiilor, vor fi doar 6 locuri disponibile. Cursul va dura aproximativ 2 ore.
Cursul in sine este gratuit, inchirierea salii costa 50 lei / persoana.
Daca doriti sa participați, vă rugam sa trimiteti obligatoriu urmatoarele date, odata cu mesajul de intenție / participare la curs:
– prenume nume
– varsta
– greutate
– inaltime
– probleme de sanatate cunoscute
– motivatie participare la curs
NOTA: Pentru participarea la acest curs este necesara o declaratie pe proprie raspundere din care sa rezulte ca aveti capacitate de a sustine un efort fizic de intensitate medie. Persoanele cu afectiuni foarte grave ale coloanei vertebrale (hernii de diverse grade), cu hipertensiune arteriala sau cu probleme cardiace severe, nu pot participa. Acceptarea la curs se va face in urma unei evaluari a starii de sanatate.
Conferinta “Sexualitate si Rinichi in Perioada Iernii” – Acces Liber
Eveniment gratuit – Gongong Qigong
“Qigong cu O”
Miercuri 14 decembrie 2022, orele 20:22
Conferinta “Sexualitate si Rinichi in Perioada Iernii” – cu Ovidiu Pescarasu
Acces Liber
In traditia chineza, energia organelor sexuale este strans legata de cea a rinichilor.
Vor fi prezentate aspecte ale legaturii energetice Rinichi – Organe Sexuale si sfaturi practice pentru aducerea rinichilor in stare de sanatate si mentinerea lor in forma energetica maxima, cat si pentru o sexualitate sanatoasa si controlata (hrana benefica, obiceiuri dezechilibrante energetic in perioada rece etc).
Evenimentul va fi transmis via Zoom Meeting
Cei interesați sunt invitati sa se înscrie în grupul WhatsApp dedicat evenimentelor gratuite, https://chat.whatsapp.com/HW3qPBKDVlUEyj8uzG8J4V, in care vor fi postate datele de conectare Zoom Meeting, in ziua evenimentului.
Colectarea energiei prin Floarea de Lotus
Colectarea Energiei prin Floare De Lotus este un exercitiu specific Gongong Qigong, prin care se realizeaza colectarea energiei din Univers si concentrarea / cultivarea ei in Xia Dantian (depozitul de energie al organismului).
Pozitia de pornire:
Picioarele departate, varfurile degetelor orientate spre exterior, genunchii usor flexati, greutatea corpului in centrul talpilor, in punctele Yong Quan, nu pe varfuri sau pe calcaie; simtim talpile cum prind radacini, umerii sunt relaxati, spatele drept, mainile atarna natural pe langa trunchi, crestetul capului este ,”lipit de cer”
Tehnica de executie:
Inspir: se inspira in abdomenul inferior, mainile pornesc intr-un cerc in dreptul plexului solar, colectand energie pe un arc de cerc; privirea in fata
Expir: privirea intre degete, simtim energia colectata in intregul corp si in brate (o coloana care energizeaza corpul)
Inspir: Bratele se strang la piept, cu palmele catre plexul solar, introducand energia colectata in corp; privirea in fata, umerii relaxati; simtim acumularea energiei in Zhong Dantian
Expir: palmele coboara catre abdomen, coboram energia in Xia Dantian
Inspir: palmele se deschid mult in lateral (ca o floare de lotus), cu palmele orientate in sus, privirea in fata, umerii relaxati, genunchii se flexeaza, ca si cum am fi asezati pe un scaun; focalizam in Xia Dantian si in palme, simtim echilibru energetic si fizic
Expir: palmele fac o miscare de unduire in forma cifrei 8; bratele se intind mult in lateral, pentru a colecta energie de la marginile universului, simtim colectarea energiei prin palme si prin brate
Inspir: ducem bratele in fata (fiind constienti de energia colectata prin brate si palme) in cerc, in dreptul Zhong Dantian, simtim o coloana de energie intre brate care patrunde in intreg corpul; privirea in fata, ne ridicam si revenim cu genunchii usor flexati
Expir: bratele se mentin in cerc in dreptul plexului solar, privirea intre degete, pentru a focaliza energia intre brate
Inspir: palmele de duc in dreptul Zhong Dantian, introducem energia in corp, simtim plexul solar
Expir: palmele coboara odata cu energia in Xia Dantian
Forma de incheiere: palmele se aseaza una peste alta 2-3 degete sub ombilic, mana dreapta peste cea stanga la barbati si mana stanga peste cea dreapta la femei, cu centrul palmelor pe Xia Dantian; inchidem ochii si simtim energia acumulata, pe tot parcursul exercitiului, concentrandu-se in acest punct.
Beneficiile practicarii acestui tip de colectare energetica, sunt:
- cresterea energiei interne
- imbunatatirea echilibrului
- energizarea Triplului Incalzitor (implicit a organelor interne)
- dezvoltarea senzitivitatii palmelor
Colectarea Energiei prin Floare De Lotus este un exercitiu Gongong Qigong predat in cadrul cursurilor regulate.
Exercitii pentru slabit – qigong pentru reglarea metabolismului
Obezitatea este un flagel care a cuprins deja marea majoritate a tarilor dezvoltate economic. Lumea este obsedata de diete pentru slabit, uitand ca acestea trateaza cauza sub aspect superficial.
Exercitiile pentru slabit in abordarea Gongong Qigong functioneaza pe principiul reglarii metabolismului, redobandirea greutatii optime fiind facuta natural, fara a agresa in niciun fel organismul.
Ce exercitii usoare pentru slabit sunt indicate
- Secventa Ursului din Qigong-ul Celor Cinci Animale (video mai jos) – o tehnica usor de retinut si executat, care deblocheaza energetic incalzitorul median, implicit organele interne din aceasta zona (splina, stomac, pancreas, ficat, vezica biliara).
- “Respiratia Broastei de Jad” – un exercitiu foarte eficient, bazat pe respiratie abdominala directa, executat intr-o postura accesibila si intr-o stare mentala zambitoare si relaxata.
- Pentru toate categoriile de obezitate este indicat Zhan Zhuang-ul Degetelor Sabie, o tehnica simpla in aparenta, dar foarte puternica si destul de dificil de realizat chiar la un nivel mediu. Acest exercitiu aduce slabirea ca o consecinta a reglarii fluxului qi-ului (deci la nivel energetic), organismul ajungand in faza de autoreglare a functiilor, implicit a metabolismului. Pentru a avea rezultate cel putin rezonabile, trebuie sa practicati acest exercitiu qigong timp de cel putin 30 de minute zilnic, in pozitie medie. Este neaparat necesara secventa doi a exercitiului, cea a baterilor intregului corp, pe meridiane, secventa care ajuta la deblocarea meridianelor energetice si la restabilirea curgerii firesti a qi-ului in tot organismul. In cazul in care suntem in situatia in care timpul este insuficient pentru ambele secvente, se va executa doar secventa a doua (cea de shou gong, de incheiere si armonizare), in niciun caz doar prima.
- Pentru cei care vor sa echilibreze armonios corpul, “Yi Jin Jing” (video mai jos) este un exercitiu compus din 12 forme, care lucreaza si solicita tendoanele, muschii si ligamentele, in acelasi timp regland energetic meridianele corespunzatoare organelor interne Yin (splina-pancreas si rinichii sunt de interes principal pentru slabire).
- “Desparte Cerul si Pamantul”, una dintre cele opt forme ale Brocartului de Aur in 8 Sectiuni, poate fi practicata intr-o varianta care focalizeaza pe centura mediana. Tonifiind energetic splina si pancreasul, acest exercitiu are efect benefic in curele de pierdere a greutatii, dar si in cele in care dorim sa castigam in greutate.
- “Ridicarea Celor Cinci Organe” (video mai jos), exercitiu facut popular de catre Maestrul Wang Pei-Sheng, combina focalizarea mentala pe organele interne ale corpului, cu miscari simetrice si relativ solicitante.
- “Roata Magica”, tehnica destinata splinei, pancreasului si stomacului, un exercitiu simplu si placut de auto-masaj, indicat a fi practicat dupa mese, dar care poate fi executat oricand dorim o energizare a sistemului digestiv.
- “Dragonul inoata spre lumina”, tehnica putin mai dificila, dar extrem de eficienta in lupta cu greutatea corporala in exces. Face parte din Rutina pentru Longevitate, predata in cadrul cursurilor Gongong pentru avansati.
- …
Este foarte adevarat ca aceste exercitii nu vor avea un efect atat de rapid precum infometarea printr-o dieta la moda, dar efectul va fi acela de a obtine o stare de sanatate si de reglare a organismului, proces in urma caruia greutatea va reveni, in mod firesc si absolut nefortat, in parametri normali. In plus, efectul yoyo, atat de frecvent intalnit la cei care isi distrug organismul aplicand diete citite pe internet, este inexistent.
Exercitii Pentru Splina, Stomac si Pancreas – Acces Liber
Exercitii Pentru Splina, Stomac si Pancreas
Curs Qigong Online – Acces Gratuit
Marti, 22.02.2022, orele 19:20
Curs susținut de Ovidiu Pescărașu
Pe 22.02.2022 accesul la Cursul Standard Qigong va fi cu Acces Liber
(nivel incepatori)

Vor fi lucrate Exercitii Pentru Splina, Stomac si Pancreas – de ajutor in controlul gandirii obsesive, in managementul greutatii corporale si in imbunatatirea calitatii sistemului imunitar (inclusiv pentru boli autoimune)
“Accesul la acest curs este liber, cu conditia ca participantul sa aiba camera video pornita si sa lucreze exercitiile predate. Se doreste o impartasire a unor tehnici utile, care nu pot fi asimilate stand tolanit pe canapea si privind o transmisie video. Teoria fara practica a nascut circul spiritualitatii moderne.”

Trei Exercitii Qigong Pentru Energizarea Rinichilor – Live Youtube
“Qigong cu O”
Miercuri 22 decembrie, orele 20:10, acces liber
Exercitii pentru Sanatatea Rinichilor – cu Ovidiu Pescarasu
Vor fi prezentate trei tehnici Qigong
“Fantana Vietii”, “Tehnica Expiratiei Chui”, “Respiratia Gongong”
Evenimentul va fi transmis via Youtube Live
Exercitiile sunt usor de executat, nu necesita conditie fizica deosebita.
Cei care vor dori sa lucreze odata cu profesorul sunt sfatuiti sa poarte imbracaminte lejera, care sa nu restrictioneze miscarile si curgerea energiei.
Intrebarile referitoare la tehnici se vor face prin chat Youtube (setarile Youtube necesita sa fiti abonati la canalul Youtube Gongong pentru a utiliza chat-ul)
Cei interesați de mai multe oportunități gratuite sunt sfatuiti sa se înscrie în grupul WhatsApp dedicat evenimentelor gratuite -> https://chat.whatsapp.com/HW3qPBKDVlUEyj8uzG8J4V
* * *
Program în intregime gratuit, dedicat popularizării stilului Gongong Qigong. Vor fi organizate cursuri online cu acces liber, pentru toți cei care doresc sa obțină de la viață ceva mai mult decât o senzație de “bine”. Fiindcă binele este relativ, confortabil, uman, spre deosebire de realitatea ultimă care este divină.
Fiecare ființă are propria-i cale de salvare. Găsește-o regăsindu-te!
Toate manifestările din proiectul “Qigong cu O” au ca ultimă țintă revelarea adevărului ultim, pe parcurs bifând etape precum sănătate fizică și relaxare mentală.
Lista evenimentelor este in continua completare, noi evenimente vor fi adaugate frecvent.
Toate evenimentele de mai sus sunt gratuite.
O mare parte dintre workshopuri vor fi publicate pe Youtube, deci Aboneaza-te la canalul Youtube Gongong pentru a le viziona oricand doresti
Toate detaliile privind manifestările din cadrul proiectului vor fi avertizate in grupul Whatsapp Qigong cu “O” și prin intermediul newsletterului (la care va puteti inscrie completand formularul de mai jos).
Notă importantă: datele de acces la evenimente vor fi transmise doar pe grupul Whatsapp, din considerente de securitate.
Energia Sexuala si Yoga Daoista
Conferinta despre energia sexuala in viziunea Gongong Qigong – Yoga Daoista
- Definirea energiei sexuale
- Intelegerea mecanismelor energetice care stau la baza sexualitatii
- Controlul sexualitatii
- Folosirea energiei sexuale ca trambulina spre divinitate
Conferinta Online Sustinuta de Ovidiu Pescărașu prin platforma Zoom Meeting
Conferința va fi reprogramată pentru luna septembrie
Pentru o intelegere corecta a tehnicilor ce vor fi prezentate in sectiunea referitoare la controlul energiei sexuale, este indicat sa aveti cunostinte despre Qigong (Yoga Daoista), cel putin la nivel de incepator, pentru a fi familiarizati cu terminologia, cu zonele si traseele energetice importante, la care se va face permanent referire in conferinta.
Cei care nu sunt familiarizati cu aceste informatii, le pot gasi in Cartea “Yoga Daoistă – Qigong Pentru Începători Și Avansați” – Forme Energetice pentru Cultivarea Trupului și Spiritului. Nu este o tehnica de vanzare a cartii, ci un sfat referitor la cum puteti intelege anumite aspecte energetice, fiindca oricat de inteligenti si plini de cunostinte am fi, un sistem trebuie studiat in profunzime, nu doar receptat superficial. Puteti participa la conferinta si fara a studia aceste prolegomene.
Inscrieri aici -> facebook.com/qigong.gongong/, printr-un comentariu in care exprimati ce asteptari aveti de la aceasta conferinta sau ce ati dori sa cuprinda. Comentariile de tipul “particip, da…”, nu vor fi luate in considerare. Veti primi detaliile de conectare via Facebook Messenger.
Despre avansarea in practica Qigong
Când ajungi la un anumit nivel în practica Qigong, s-ar putea să simți că nu mai progresezi. Acest lucru se datorează faptului că ai mers atât de departe cât poate gestiona corpul fizic. Următorul pas este să dezvolți mintea și inima.
Dacă ești încă încăpățânat, supărăcios sau nerăbdător, acest lucru înseamnă că organele tale interne nu sunt suficient de echilibrate. Fiindcă nu este suficient să antrenezi doar corpul, ci trebuie să educi și atitudinea, care ține de “inimă”, de spiritul ei.
Una dintre modalitățile de a educa inima este meditația. Meditația ne ajută să “liniștim” energia, ajutând la calmarea emoțiilor, astfel încât să putem deveni sănătoși și echilibrați.
O altă metodă de a antrena spiritul inimii este prin practicarea Celor Cinci Virtuți / Comportamente. Acestea sunt reprezentate de: compasiune, loialitate, bunătate, înțelepciune și încredere.
Dintre acestea, loialitatea a fost una dintre cele mai importante, deoarece dacă o persoană este loială, aceasta înseamnă și că este stabilă și se poate construi pe o bază bună. Dacă o persoană se schimbă întotdeauna de la un lucru la altul sau nu își poate ține cuvântul, atunci niciunul dintre celelalte comportamente bune nu se poate dezvolta corespunzător, rămânând la un nivel superficial.
Cele Cinci Virtuți reprezintă tehnici foarte puternice, care practicate consecvent, alături de meditație, vor purifica mintea și inima, facilitând accesul practicantului la universuri spirituale superioare.
Conferinta despre “Alimentatie, Post si Meditatie”
Conferința va explica importanța alimentației în echilibrul energetic care stă la baza unei vieti si spiritualități sănătoase, importanța postului total în purificarea trupului și minții. În ceea ce privește meditația, va fi abordata in unitatea ei cu cele două menționate anterior.
Conferință ONLINE Gongong Qigong
Alimentație, Post și Meditație
2 martie ora 19:10
Participarea pe baza de donatii optionale, care se vor indrepta spre o mini-campanie de ajutorare a animalelor fara stapan.
Nu exista donatie recomandata.
– Cei care sunt implicati in proiecte de ajutorare a animalelor fara stapan sunt sfatuiti sa nu faca donatie.
– Cei care au o situatie financiara instabila, sunt sfatuiti sa nu doneze.
– Cei care considera ca nu este normal sa faca o donatie, din varii motive, sunt rugati sa participe fara sa doneze
Conferința va fi transmisă prin platforma Zoom meeting.
Daca doriti sa participați, vă rugăm să trimiteți obligatoriu următoarele date, odată cu mesajul de intenție pentru participarea la curs:
Cele 13 Miscari Ale Calugarului – Luohan Qigong
Suita de tehnici dedicata avansatilor “Cele 13 Miscari Ale Calugarului” poate fi abordata cu succes doar dupa ce practicantul Qigong a dobandit nivelul echilibrului stabil si al energiei fluide.
Echilibrul stabil isi are radacinile in posturile statice (spre exemplu Zhan Zhuang), in vreme ce energia fluida izvoraste din deblocarea tuturor jonctiunilor corpului (prin practicarea Brocartului In 8 Sectiuni sau Yi Jin Jing), acesta devenind unitar.
In video este exemplificata forma numarul trei, “Calugarul Lenes Isi Aranjeaza Perna”
Exercitii pentru rinichi
Iarna, rinichii sunt organul senzitiv, “deschis”, ca atare este necesar ca in aceasta perioada sa fie protejati (printr-un stil de viata adecvat) si energizati cu ajutorul tehnicilor specifice qigong.
Exercitii pentru sanatatea rinichilor:
- Masarea rinichilor
- Baterea rinichilor
- Masarea Urechilor
- Masarea si baterea Yong Quan
- Respiratia Gongong
- Respiratia Ming Men
- Ridicarea rinichilor
- Întărirea rinichilor
- Fantana Vietii
- Forma numarul 6 din “Brocartul in 8 Sectiuni“
- Repunerea soarelui pe orbita cu focalizare rinichi – Ming Men
- Forma numarul 7 din Yi Jin Jing (“Noua duhuri trag sabia”)
- Forma numarul 12 din Yi Jin Jing (“Dragonul isi cauta coada”)
- Cultivarea de energie cu concentrare pe rinichi
- Respiratia de tip “Chui” (din “Cele sase respiratii ale vietii“)
La jumatatea lunii decembrie va fi organizata o conferinta (acces liber) cu tema “Sanatatea Rinichilor in Perioada Iernii”.
Conferinta va fi anuntata prin newsletter.
*
Carti Qigong pentru incepatori – Yoga Daoistă
Cartea Qigong – Yoga Daoistă Pentru Începători Și Avansați
Forme Energetice pentru Cultivarea Trupului și Spiritului
Editie noua, revazuta si adaugita

Ediția a II-a revăzută si adăugită
ISBN: 978-606-028-454-3
200 pagini, format 13×20 cm


Extrase din cartea – suport de curs qigong
“Sub aspect tehnic, posturile din Yoga indiană nu au absolut nicio legătură cu Yoga Daoistă. Yoga Daoistă nu înseamnă asanas executate pe fond sonor chinezesc. Însă, dincolo de formă, cele două yoga sunt același spirit, exprimat diferit.
Numite Daoyin, sau Yoga Daoistă de către alții, aceste tehnici energetice reprezintă în fapt întoarcerea omului la propria natură, integrarea spiritului în universalitate, armonizarea individului cu restul manifestării.
Trebuie să rețineți că autorul consideră aceste tehnici ca fiind pașii de început în dezvoltarea individuală, lucrul strict energetic menținând practicantul la nivelul unui meșteșugar mediocru. Adevărata maiestrie constă în transcenderea formelor și în practicarea acestui Qigong, Daoyin sau Yoga Daoistă, în fiecare clipă a existenței.
Tehnica în sine, indiferent cât de bine ar fi executată, înseamnă nimic dacă spiritul practicantului nu este curat și lipsit de orice fel de impurități.”
*
“Este spus, din vechime, că respirația reprezintă puntea dintre planul fizic și cel energetic.
Mai mult decât atât, o respirație corectă pune bazele unei dezvoltări spirituale armonioase. Primul pas în atingerea unei respirații corecte (fluente, profunde și echilibrate) îl reprezintă conștientizarea acesteia. În primă fază, aceasta presupune doar îndreptarea atenției practicantului spre modul în care respiră, spre felul în care corpul fizic efectuează acest proces.
Majoritatea oamenilor respiră superficial, undeva până la nivelul plexului solar. Acest tip de respirație arată prezența unor blocaje energetice la nivelul diafragmei (aflată imediat sub plexul solar) lucru care face ca energia să se acumuleze sus, în dreptul pieptului. Acest lucru duce, în marea majoritate a cazurilor, la experimentarea unor emoții exacerbate, hrănite tocmai de această energie în exces la nivelul inimii. În tradiția chineză și nu numai, inima este considerată casa sentimentelor; ca atare, prezența unei energii în exces la acest nivel va duce la hrănirea acestor emoții și la creșterea lor necontrolată.”

Bufnița înțeleaptă rotește capul (vindecarea celor 7 vătămări și 5 suprasolicitări)
4.1. Expirăm și rotim capul cât se poate de mult în spate, înspre stânga. Când am ajuns cu rotirea la maximum, forțăm puțin rotirea capului, pană se mișcă umărul (nu mișcăm umărul pentru a obține mișcarea capului). Bărbia este retrasă, iar privirea este la nivelul ochilor. Aruncăm în spate toate emoțiile impure (grijile, stresurile, supărările)
Inspirăm și aducem privirea în fața, lăsăm totul în urmă și privim înainte.
Se execută în același mod și pe partea dreaptă.
Prin practicarea acestui exercițiu se deblochează meridianele energetice din zona gâtului, un pasaj foarte important între cap și trunchi. Dacă această joncțiune este blocată, organele nu mai alimentează corespunzător creierul cu energie, iar acesta începe treptat să nu mai controleze corect funcționarea organelor interne, acestea începând să lucreze deficitar.
Prin rotirea capului stânga-dreapta se lucrează asupra zonei cervicale, ameliorând și chiar vindecând afecțiunile coloanei din zona respectivă.
Se detensionează mușchii și tendoanele din zona gâtului și toracelui superior, rezultând un efect benefic asupra umerilor.

*
“Una dintre putinele carti qigong care abordeaza aceasta arta intr-un stil modern, stiintific si structurat. Aspectul spiritual nu este neglijat, multe dintre tehnicile tehnicile prezentate in carte avand dimensiuni aplicabile dincolo de corpul fizic. ” – Cititorul.net







